Comunicate de presă01.07.2025

Andrei Roșu, primul om din lume care a reușit să termine 7 maratoane și 7 ultra-maratoane pe 7 continente, performanță premiată cu un loc în Guiness Book (Cartea Recordurilor), a reușit o altă performanță recompensată în același mod. De data aceasta, a doborât recordul la genuflexiuni. Astfel, recordul stabilit anterior de 27.000 de genuflexiuni în 24 de ore, record stabilit de un britanic, a fost surclasat de performanța lui Andrei: 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore. Evenimentul s-a desfășurat în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00.

Primele genuflexiuni le faci cu gândul de totală mulțumire că ai ales să faci acest lucru. Mai greu e cu cele din urmă serii, când gândurile sunt mixate – te rogi pentru rezistență, dar constante au fost zâmbetul și motivația. Fac sport mult mai determinat de când a apărut HOSPICE în viața mea, am vizitat spitalele, i-am văzut pe cei bolnavi, cei care se luptă cu dureri atroce și mi-am zis că există și dureri „frumoase”, iar cele pe care le provoacă sportul, mișcarea sunt dintre durerile plăcute, frumoase. Mă simt împlinit că numele îmi apare din nou în Cartea Recordurilor, iar mulțumirea e că am putut să fac acest lucru pentru pacienții HOSPICE. Îmi permit să vin și cu un îndemn general: întotdeauna există timp și putință pentru sport și fapte bune, important este să se facă și…voință, a afirmat Andrei Roșu la încheierea celor 30.000 de genuflexiuni.

Record au înregistrat și voluntarii HOSPICE. Dar și cei care au trimis SMS cu textul TIMP la 8864

Pe parcursul celor 24 de ore, 12 voluntari HOSPICE au asigurat numărarea genuflexiunilor făcute de Andrei. Pentru că evenimentul a avut și componentă caritabilă, apelul pe care l-a făcut Andrei a fost ca cei care își doresc să susțină fundația să trimită SMS cu textul TIMP la 8864. Astfel, în intervalul menționat s-au trimis cele mai multe SMS-uri înregistrate de HOSPICE pe parcursul a 24 de ore.

În Cartea Recordurilor, dar și în rețeaua ambasadorilor HOSPICE Casa Speranței

Din 2010 de când susține activitatea HOSPICE, Andrei și-a depășit temeri, limite. Îmi amintesc cum după ce a reușit să termine cele 7 maratoane și cele 7 ultra-maratoane, pe 7 continente, a declarat că a încercat să se canalizeze pe efort, pe ce e de făcut, să își proiecteze victoria, și nu pe temeri. În privința fundației, a aplicat aceeași strategie: s-a axat pe ce poate să facă pentru cei care au auzit descurajantul nu se mai poate face nimic și îi mulțumim pentru toată susținerea. În semn de apreciere a eforturilor, am putea spune supra-omenești, în semn de prețuire pentru susținerea de lungă durată, am decis ca Andrei să primească un titlu pe care îl merită din plin: cel de ambasador HOSPICE. Mulțumim, Andrei, suntem convinși că în noua calitate, împreună, vom asigura record de clipe prețuite, a precizat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.


1_Andrei Rosu...Imagine_2.webp

Despre Andrei Roșu

Andrei Roșu (49 de ani) este sportiv de anduranță, antreprenor social, vorbitor inspirațional, organizator de evenimente caritabile și sportive, susținător de proiecte sociale.

În 2011, el a intrat in Cartea Recordurilor, fiind primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane și 7 ultramaratoane, pe 7 continente, iar în 2015 a devenit primul român care reușește să traverseze înot Canalul Mânecii. A participat cu succes la peste 100 de curse de maraton, ultramaraton sau ultratriatlon, iar în 2018 a reușit, împreună cu echipa sa, să traverseze oceanul Atlantic, în cadrul celei mai dificile curse de vâslit din lume.

Este inițiatorul celei mai importante platforme de running și fundraising din România – Transmaraton, creator al programului și aplicației „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”.

Andrei Roșu este susținător al fundației HOSPICE Casa Speranței din anul 2010.